Investind în podcastul criptomonedei

Articolul Urmator Artista Ruby a povestit recent despre noua ei pasiune, despre care spune că o face să cheltuie mai puțin și să economisească mai mult.
Eu tot ce am în mână cheltui, acum nu-mi mai vine să-mi cumpăr țoale, fițe și figuri.
Am o satisfacție când bag în aplicația aia. Asta e lumea în care trăim', a comentat artista. Cum se descurcă artista în plan financiar De aproximativ un an, Ruby nu a mai susținut un concert fizic în fața fanilor, nici cântări la evenimente private nu a mai avut.
Cu toate acestea, artista a fost destul de activă, a înregistrat melodii, a filmat clipuri și a colaborat cu diverse branduri, a făcut diverse campanii. Mi-e dor de fericirea şi împlinirea absolută pe care le am în momentul în care sunt pe scenă şi abia aştept să revină lucrurile la normal.
Eu mă consider binecuvântată şi norocoasă şi pe măsura credinţei mele în Dumnezeu, în perspectiva mea despre mine şi a muncii mele, ştiu că ce e al meu e mereu pus deoparte şi o să atrag mereu bine', a explicat cântăreața în primăvara acestui an. Poți urmări podcastul integral pe YouTube.